Mitică Dragomir încasează trei pensii în fiecare lună. De curând a vândut o vilă de aproape 4 milioane de euro

Mitică Dragomir încasează trei pensii în fiecare lună. De curând a vândut o vilă de aproape 4 milioane de euro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Dumitru Dragomir, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, beneficiază de trei pensii, potrivit propriei declarații de avere.

Dumitru Dragomir îl distruge pe Cortacero. „Îi vei nenoroci imaginea lui Contra. Ai dat bani la Dinamo doar de biscuiți. Nici măcar în avion nu trebuia să te urci!” | EXCLUSIV

Bijuterii și ceasuri de 100.000 de euro

Valoarea celor trei pensii este de 206.400 lei anual, adică în jur de 17.000 lei lunar. În afară de pensie, Dumitru Dragomir, poreclit “Corleone“, precizează că, în mai 2020, a vândut către o societate comercială neprecizată o vilă, pentru care a încasat 3,9 milioane de euro. La altă rubrică din declarația de avere apare o altă vânzare, tot o vilă, din Voluntari, pentru care a obținut 110.000 de euro, scrie Newsweek România.

Banii însă nu apar în conturile sale, în care se află doar 218.000 lei și 210.000 euro, într-un cont din 2016. Acesta are bijuterii și ceasuri de 100.000 de euro, o vilă de peste 500 mp și două apartamente, de 210 mp și 240 mp.

Dumitru Dragomir a condus între 1977 până în 1989 cluburile Chimia Rm Vâlcea, cu care a câştigat şi Cupa României, Viitorul Scorniceşti, FCM Braşov şi Victoria Bucureşti. Formaţia bucureşteană era la vremea respectivă echipa Securităţii române şi a reuşit să o ducă în cupele europene.

Mitică Dragomir recunoaște că are o pensie bună

Dumitru Dragomir (73 de ani) a dezvăluit ce salariu a încasat în perioada în care a condus Liga Profesionistă de Fotbal (1994-2014) și susține că în prezent trăiește din pensie. „În rest, sunt angajatul fiului meu. Dar nu iau niciun ban. Trăiesc din pensie. Am o pensie bună. Păi aveam 15.000 de euro salariul când eram la LPF. Plăteam 6.000 de euro la stat. Cum să nu am pensie bună? Mi-am asigurat bătrânețile”, a declarat Dumitru Dragomir.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru economist
Ce salariu lunar trebuie să câștigi în România, în 2024, pentru a nu fi „fraier”. Calculul făcut de un celebru…
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Anunțul făcut despre Radu Drăgușin imediat după prestația din meciul cu Manchester City + Nota primită în presa din Anglia
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la Bollywood. Acum e clar
Mama lui Salman Khan rupe tăcerea despre Iulia Vântur! Ce relație există, de fapt, între româncă și actorul de la…
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Dieta-MINUNE a Ancăi Serea! Ce mănâncă zilnic „mama eroină”, pentru a arăta impecabil după ce a născut 6 copii
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri, ziua, în mijlocul străzii
Crima din Crângaşi a fost filmată. Imagini cu momentul în care un bărbat este ucis în bătaie de doi tineri,…
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Descoperire ULUITOARE la piramidele din Giza! Are formă de L și mai multe...
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă ierte!
Mihai Neşu, dezvăluiri dureroase la 13 ani după divorţ. Marele regret de după destrămarea căsniciei: Sper ca Maria să mă…
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam viteză, aveam 115-120 km/h maxim”
Mărturia revoltătoare a șoferului începător din Timișoara, care a condus-o pe Moni spre moarte la doar 17 ani: „Nu aveam…
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
Acordul de PACE dintre Ucraina și Rusia. S-a aflat ACUM
"Fata mea putrezește în mormânt, el..." - Mărturiile șocante ale mamei Monicăi, fata moartă în accidentul din Timiș
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Cadoul ucigaș pe care părinții insistă să-l ofere copiilor lor: „Unii fac eforturi peste limite pentru a îndeplini această dorință”
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în care şefii nu sunt aleşi direct
Adrian Sârbu: Românii nu vor un lider al Europei pentru că văd ce se întâmplă la Bruxelles, o comicărie în…
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața ei
Cristina Cioran are un nou iubit, după despărțirea de tatăl fiicei ei. Ce planuri are cu noul bărbat din viața…
×